Şi totuşi este mult prea ilar ca să trec cu vederea păţania lui Tom Kaulitz de la Tokio Hotel.
Chitaristul de 20 de ani se afla în turneu cu colegii, în Taiwan, unde într-o piaţă a fost abordat de un vânzător care i-a oferit pastile viagra. Iniţial s-a simţit ofensat de ofertă, dar până la urmă a cumpărat câteva pilule erectile.
“L-am întrebat la început ‘Arăt eu a unul care are nevoie de ajutor?’. Acesta a spus ‘Nu’, dar că ar trebui să încerc totuşi. Am luat una.”
La întoarcerea la hotel, fiind însoţit de câteva domnişoare, acesta a decis să mai bage câteva pastile. O foarte mare greşeală pe care avea s-o regrete a doua zi dimineaţă!
Am înghiţit alte câteva pastile, probabil prea multe. A doua zi dimineaţa, aveam dureri de cap şi vedeam ca-n ceaţă. Nu mai era mişto. A fost cam naşpa.
Efectele medicamentului au durat două zile.
LOL!
Bietul Tom… Dar oare chiar nu ştia că nu tre’ să ia câte o pastilă pentru fiecare madmoazelă pe care vrea s-o culce la orizontală